In noaptea aceasta avem ploaie de stele cazatoare!

Posted on Updated on

O ploaie de stele căzătoare va putea fi văzută în această noapte începând cu ora 1.00 şi până în dimineaţa de sâmbătă.

Astronomii susţin că spectacolul de pe cer se va observa de oriunde din România, dar că oamenii care chiar vor să vadă stelele căzătoare vor fi nevoiţi să meargă fie în afara oraşului, fie într-un parc mărginaş. De asemenea, spectacolul poate fi urmărit cel mai bine şi la ţară sau la munte, asta deoarece căderea de stele se urmăreşte bine din locurile cu cer curat, lipsite de lumini artificiale.

Specialiştii susţin că perseidele, aşa cum sunt denumite stelele căzătoare, cad de obicei în luna august. „Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi, iar anul acesta fenomenul a început pe 17 iulie şi se va termina pe 24 august”, a spus Adrian Şonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.

Specialistul susţine că vor fi 100 de stele căzătoare pe oră, dar că oamenii vor observa mult mai puţine, pentru că ochiul nu poate vedea tot cerul dintr-odată. Pentru o mai bună observare, specialiştii recomandă ca cei pasionaţi de stele să stea întinşi fie pe jos, fie pe un şezlong. Maximul de stele căzătoare va fi în jurul orei 2.30.

Sursa: http://www.adevarul.ro

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s