Auto

Ford Driving Skills in parcarea Baneasa Shopping City!

Posted on Updated on

Ford Motor Company Fund, divizia filantropică a Ford Motor Company aduce Ford DSFL la Bucureşti pentru un eveniment gratuit de instruire practică.

Programul Ford Driving Skills for Life oferă GRATUIT o programă de instruire premiată care ajută la instruirea dvs. cu privire la aspecte precum dinamica vehiculului, dinamica roţilor şi conştientizarea situaţională.

Aceasta vă va învăţa cum să recunoaşteţi şi să evitaţi pericole, să judecaţi viteza şi spaţiul şi cum să manevraţi o maşină care pare să fie scăpată de sub control. Vă vom testa chiar şi capacitatea atenţiei dvs. distributive şi ne vom axa pe elementele conducerii sub influenţa factorilor de distragere. În timpul instruirii veţi conduce într-un mediu sigur, dar cu condiţii variate, astfel încât să obţineţi o impresie cu privire la ce se poate întâmpla când lucrurile nu merg conform planului la volan.

Veţi fi instruiţi de unii dintre cei mai buni instructori din domeniu, siguranţa dvs. este prioritatea noastră principală şi toate exerciţiile sunt efectuate într-un mediu sigur şi controlat.


Instruirea acoperă patru zone cheie care au fost identificate ca factori contributivi la multe dintre accidentele mortale de pe drumurile noastre. Veţi învăţa despre:

  • Recunoaşterea pericolelor
  • Manevrarea vehiculului
  • Gestionarea vitezei şi spaţiului
  • Factori de distragere

Vor avea loc 4 sesiuni de antrenament:

sambata  9.00-13.00 si de la 13.30-17.30

duminica 9.00-13.00 si de la 13.30 la 17.30

Demonstratiile vor avea loc in parcarea Baneasa Shopping City . Pentru a va inscrie trebuie sa accesati pagina  https://drivingskillsforlife.ro/inscriere/notificari si sa va lasati datele de contact.

Mult succes!

Salonul Auto Bucuresti, inca un motiv de a iesi din casa!

Posted on Updated on

Echipa Premium Expo, organizatori ai Salonului Auto Bucuresti & Accesorii 2014 (SAB & Accesorii 2014), eveniment sustinut de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) va invita sa participati la singura expoziție auto cu 21 de ani de traditie si totodata, primul eveniment auto cu caracter specializat organizat în Romania.

Salonul Auto Bucuresti & Accesorii se desfasoara 23 Octombrie – 2 Noiembrie la Romaero Baneasa.

salon_generic

Va asteptam sa descoperiti premierele nationale ale acestei editii si cele mai recente modele auto de la Abarth, Adria, Alfa Romeo, BMW, Citroen, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, MINI, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Piaggio, Suzuki, Volkswagen.

In Pavilionul destinat pieselor, accesoriilor, echipamentelor auto si societatilor de leasing si asigurari puteti descoperi cele mai avantajoase oferte speciale destinate acestor segmente. De asemenea, pe tot parcursul evenimentului vor avea loc demonstratii tehnice si teste puse la dispozitie de prestigioase companii din acest domeniu.

Si anul acesta in cadrul SAB & Accesorii va fi organizata in parteneriat cu Oldtimer Studio o expozitie inedita de masini clasice denumita Bucharest Classic Car Expo, care poate fi vizitata in perioada 23 Octombrie – 2 Noiembrie.

BCCE 2014 va gazdui pe o suprafata de doua mii mp aproximativ 60 de automobile istorice.Oldtimer Studio Restaurari, Heritage Auto si alti colectionari pasionati de automobile istorice vor prezenta automobile ca: Mercedes Benz 190 SL, Jaguar E Type, Morgan +4, Chevrolet Corvette, Ford Mustang, Fiat 500, Porsche 356, Rolls Royce Silver Dawn, Mini Morris, Lincoln Continental, Jaguar XK 150, Citroen DS, Chevrolet Camaro si multe altele. BCCE 2014 va avea o sectiune dedicata automobilelor istorice de competitie. Automobilele prezente anul acesta vor fi: Fiat 124 Abarth, MGC GT, Mini Copper, BMW 1602 si altele ce dominau lumea raliurilor acum cateva zeci de ani.

In perioada 24 – 25 Octombrie la Romaero Baneasa va avea loc Autonet Mobility Show Bucuresti eveniment organizat in parteneriat cu Salonul Auto Bucuresti & Accesorii. Dupa succesele din Cluj Napoca si Budapesta, itinerariul Autonet Mobility Show ajunge in Bucuresti cu peste 100 de expozanti, reprezentanti ai celor mai importanti producatori de piese si accesorii auto si echipamente de service, concepte de service si alte servicii destinate profesionistilor din domeniul auto, operatorilor de flote sau proprietarilor de vehicule comerciale.

In weekendurile evenimentului echipa IACARII ACROBATI vor executa in cadrul Salonului Auto Bucuresti & Accesorii 2014 demonstratii aeriene cu doua avioane tip YAK 52 iar vizitatorii SAB vor asista la demonstratii de drift si de conducere pe doua roti!

Informatii utile Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2014:
Locatie: Romaero Baneasa: Bd. Ficusului, nr. 44, Bucuresti.
Program vizitare: 23 Octombrie – 2 Noiembrie intre orele 10.00 – 20.00.
Pret bilet: 20 lei. Parcare: 10 lei.

Sursa: http://www.sab.ro

Ce trebuie sa faci in momentul cand iti cumperi o masina second-hand!

Posted on Updated on

În general, o verificare a unei maşini second-hand în vederea achiziţionării acesteia costă aproximativ 200 lei şi durează maxim două-trei ore, potrivit Autovit.ro, care oferă o serie de recomandări referitoare la seleţiia unei maşini la mâna a doua.

Majoritatea reţelelor oferă aceste teste pentru maşini second-hand ale mărcilor pe care le reprezintă, însă sunt şi cazuri în care sunt evaluate maşini de la alte mărci.

Preţurile testelor variază de la dealer la dealer, iar programarea telefonică trebuie făcută cu două-trei zile înaintea zilei planificate pentru testare.

Principalele verificări sunt diagnoza computerizată, verificarea de tinichigerie şi verificarea componentelor mecanice.

parc de masini

De ce e bine să verifici maşina la un dealer autorizat?

La achiziționarea unei mașini second-hand de la o persoană fizică necunoscută, noul cumpărător se expune anumitor riscuri. O mașină second hand cumpărată de la un vânzător neautorizat poate avea cosmetizări care pot ascunde eventuale defecţiuni sau chiar un istoric incert din punct de vedere al operaţiunilor în service.

Pentru a achiziţiona în siguranţă o maşină second-hand este recomandată o  verificare realizată obligatoriu înaintea tranzacției la un dealer autorizat. Verificarea indică exact starea actuală a maşinii cât şi eventualele reparaţii ce urmează a fi efectuate. Aceasta trebuie realizată de către un dealer autorizat, iar acest serviciu este oferit de către toate rețelele mari.

Verificarea la dealerul autorizat înainte de a cumpăra automobilul second-hand este o garanţie că viitorul utilizator nu achiziționează o mașină care îi poate pune viața în pericol dacă are, spre exemplu, defecte la sistemul de frânare sau la direcţie.

În plus, în cazul unor maşini cumpărate de la vânzători neautorizaţi kilometrajul poate fi modificat, în unele cazuri pot fi diferenţe şi de peste 100.000 km faţă de kilometrajul real.

O verificare temeinică în urma căreia sunt identificate probleme tehnice îl poate determina pe cumpărător să economisească, oferind o sumă mai mică în situația în care încă mai doreşte să achiziţioneze maşina.

Ce teste pot fi făcute:
– se urcă maşina pe elevator pentru a vedea dacă sunt scurgeri de fluide (ulei, lichid de frână, ulei de cutie de viteze)
– se verifică starea componentelor mecanice şi daca sunt lovituri pe sub podeaua maşinii
– la anumite service-uri cu o ofertă bogată de servicii se verifică vopseaua cu un aparat care măsoară grosimea stratului de vopsea pe întreaga suprafaţă a caroseriei, astfel că se depistează locurile în care vopseaua este aplicată într-un strat mai gros, semn că maşina a fost revopsită
– se fac verificări la computerul de bord al maşinii pentru a se evalua numărul real de kilometri (o mare problemă la un număr însemnat de maşini) şi pentru a se realiza un istoric al erorilor înregistrate (cum ar fi diverşi martori de bord care au prezentat erori)
– se poate verifica istoricul maşinii în toate service-urile mărcii respective din toată România şi în unele cazuri chiar în toată Uniunea Europeană.

„Costul verificărilor este între 50 de lei şi câteva sute de lei. Cu toate acestea, luând în calcul ponderea acestei sume din preţul de vânzare (preţul mediu pe piaţa este de 3.580 de euro) şi ponderând importanţa pentru siguranţa în trafic, aceste teste nu sunt doar o opţiune, ci ar trebui să devină o necesitate pentru absolut fiecare nou cumpărător.” a declarat Mihai Cune, Business Manager Autovit.ro.

Câteva consideraţii generale

Specialiştii Autovit.ro au contactat dealerii parteneri ai unor mărci de volum, aproape toţi având servicii de verificare a autoturismului în vederea vânzării/cumpărării. Tarifele pornesc de la 50 de lei şi cel mai adesea ating nivelul de 200 de lei pentru verificări complete, cu o durată de aproximativ două ore.

Sunt însă puţine locurile în care există aparate ce măsoară grosimea vopselei, iar verificarea kilometrajului real poate fi realizată doar în anumite cazuri. Pentru maşinile cumpărate din România se poate vedea ce kilometraj avea maşina când a ieşit din garanţie (pe perioada garanţiei proprietarul fiind obligat să facă reviziile la service autorizat de marca respectivă), iar pentru maşinile importate, unii dealeri (ex. Porsche Romania) au informaţii din ţările de provenienţă din UE.

Costurile unei verificări pot varia în funcţie de dealer, însă principalele aspecte care le influenţează sunt marca maşinii şi complexitatea procesului de verificare.

Lista dealerilor autorizaţi

Autovit.ro a discutat cu câţiva dealeri parteneri despre serviciile de testare a autovehiculeleor second-hand în momentul vânzării – cumpărării pentru a afla care sunt serviciile furnizate precum şi costurile aferente acestora. Mai jos sunt prezentate principalele servicii oferite de aceştia.

BMW
Reprezentanţa BMW prin reţeaua de service-uri autorizate BMW, oferă două tipuri de verificări:
– Verificare 360 de grade (72 puncte de verificare) –  preţ aproximativ 450 de lei (TVA inclus); preţul variază de la dealer la dealer (în funcţie de regiune variază ora de manoperă)
– Verificare în 12 puncte – cost aproximativ 220 lei (TVA inclus); preţul variază de la dealer la dealer (în funcţie de regiune variază ora de manoperă).

Reprezentanţii BMW România susţin că nu există o verificare care să garanteze 100% starea tehnică a automobilului.  Pot fi defecte ascunse care nu se pot depista decât  dacă automobilul este demontat integral, aspect imposibil de luat în considerare.
Cea mai mare reţea de dealeri a mărcii germane, Automobile Bavaria, furnizează servicii de verificare a autovehiculelor second-hand. Costurile pot varia între 50 de lei şi 400 de lei în funcţie de complexitatea serviciilor de verificare.
Serviciile de testare a automobilelor second-hand se aplică pentru orice marcă şi pentru anumite mărci acestea sunt asigurate prin parteneriate cu alţi dealeri autorizaţi din afara reţelei pentru testele electorince.

Chevrolet
Toţi distribuitorii Chevrolet oferă servicii de testare pentru majoritatea mărcilor auto de volum. Serviciile de testare oferite de Chevrolet includ:
diagnoza computerizată ce include şi verificarea kilometrajului real
testare mecanică: verificare tren de rulare, motor, frâne, verificare aspect autoturism (uzură tapiţerie, uzură anvelope)
verificare tinichigerie: se verifică dacă maşina are elemente revopsite, dacă este afectată structura de rezistenţă (lonjeroane, punte etc.)
testare electrică: se verifică daca autoturismul  este în parametrii de funcţionare
test drive: împreună cu clientul se face  un test drive
verificare documente autoturism: carte de identitate, talon, ITP valabil, RCA valabil, se verifică dacă are taxa de poluare plătită (dacă nu are, cât costă aceasta)
Costurile  variază  între  50  de lei  şi 280 lei (TVA inclus) în funcţie de tipul de analiza şi de zona georgrafică. Majoritatea dealerilor Chevrolet nu percep taxă în cazul în care se face buy-back sau în cazul în care maşina se repară în centrul de service propriu.

Dacia
Reţeaua de dealeri Dacia şi Renault se concentrează pe vânzarea de maşini noi şi nu are ca obiect de activitate principal oferirea de consultanţă către cumpărătorii de maşini second-hand.
Ford
Ford furnizează servicii de testare a autovehiculelor second-hand în momentul vânzării-cumpărării, iar acestea se aplică pentru maşinile mărcii în întreaga rețea de dealeri și reprezentanțe, iar pentru alte mărci punctual în special la dealerii care desfăşoară şi activitatea de vânzări vehicule rulate.
Serviciile de testare includ mecanică şi electrică, electronică, istoric reparaţii în garanţie, campanii service active şi eventuale acţiuni de recall. Costul este de 69 de lei (TVA inclus ) şi este standard în toată reţeaua Ford.
Opel
Reprezentanţele Opel din România oferă servicii de evaluare a automobilelor mărcii, la solicitarea clienţilor, indiferent dacă acestea au fost achiziţionate din reţea sau din afara ei.
Dealerii oferă servicii pentru marca Opel, iar o parte dintre ei pot gestiona astfel de operaţiuni şi pentru modelele altor branduri.

În ceea ce priveşte costurile, acestea pot varia, deoarece fiecare dealership este o entitate de business independentă. Pentru clienţii cu modele de maşini mai vechi de 2 – 4 ani Opel oferă pachete de servicii aftersales cu preţ recomandat, ce presupun costuri competitive.

Porsche Romania

Dealerii Porche România oferă servicii de verificare, care vizează testarea completă a autovehiculelor (diagnoza defecte pe tester, frâne, nivel lichide, lumini, suspensie, stare autoturism etc).
Toyota
Serviciile de verificare Toyota România se adresează în principal mărcilor Toyota şi Lexus şi, în condiţii speciale şi alor mărci aflate în parcul de automobile rulate al unui anumit dealer.
Costurile de verificare pentru clienţii Toyota care intenţionează un buy-back sunt gratuite. Pentru clienţii care doresc  o constatare în scopul vânzării pe cont propriu contravaloarea  evaluării este de maximum 55 euro (fără TVA.).

Sfaturi de la dealerii auto

BMW
Este foarte important ca vânzătorul să fie de bună credinţă. Din experienţa testelor efectuate în service-urile BMW din ţară, peste 90% din automobilele oferite în târgurile de maşini au kilometrajul modificat. Acestea pot ascunde şi alte defecţiuni care sunt inerente odată cu uzura şi arată că vânzătorul este pregătit să mascheze orice problema pentru a vinde automobilul la un preţ cât mai mare, supraevaluat.

Chevrolet
Distribuitorii Chevrolet recomandă clienţilor să evite cumpărarea de maşini second-hand  din târguri sau de la vânzători neautorizaţi, să facă o evaluare completă a autoturismului la o unitate service autorizată (service reprezentanţă) şi să evite achiziţionarea autoturismelor aduse din afara ţării.

Ford
Reprezentanţii Ford recomandă verificări pentru următoarele categorii:
autenticitatea documentelor şi a datelor de identificare ale vehiculului;
starea tehnică (suspensie, motor, cutie de viteze, funcţionare sisteme, etc) şi estetică, respectiv funcţionarea tuturor sistemelor de siguranţă (airbag-uri, ABS, ESP etc) suprapuse peste kilometrajul declarat al maşinii;
eventuale reparaţii asupra caroseriei şi a modului în care acestea au fost realizate;
existenţa unor modificări aduse vehiculului (geamuri fumurii, modificări sisteme de iluminare etc);
uzura anumitor elemente precum: discuri frână, pedale, volan, etc să fie în concordanţă cu rulajul declarat al vehiculului.

Opel
Recomandarea este de a se adresa unui partener autorizat Opel, ce garantează competenţa în evaluarea unei maşini a mărcii. Semnalarea la timp a unei neconformităţi tehnice evită atât o afacere nerentabilă, cât şi evitarea unor incidente nedorite în trafic.

Toyota
Reprezentanţii Toyota recomandă verificarea documentelor care atestă starea tehnică şi istoricul maşinii (carnet service, carnet garanţie, etc).

Sursa: Realitatea.net

Merita sa iti mai cumperi masina recuperata de firmele de leasing?

Posted on

Firmele de leasing din Romania au renuntat sa mai vanda automobilele recuperate la preturi sub media pietei. Schimbarea de atitudine provine din atenuarea valului de restantieri pornit la inceputul crizei. Totusi, achizitionarea unui automobil din parcurile de masini executate silit continua sa aiba cel putin un avantaj important.

Automobilele recuperate scoase la vanzare de firmele de leasing au preturi semnificativ mai mari decat cele din piata, arată datele centralizate de  ECONOMICA.NET. Am analizat preturile celor mai vandute 6 automobile second hand din Romania. Un Ford Focus din 2009, de exemplu, cu motor de 1,4 litri pe motorina care dezvolta 90 de cai putere si cu aproximativ 80.000 de km la bord costa, la firmele de leasing, 6.400 de euro in timp ce un automobil aproape similar este de vanzare pe portalul autovit cu doar 4.000 de euro.

Cu toate acestea, firmele de leasing continua sa ofere un avantaj important care consta in finantarea achizitiei. Daca are o vechime mai mica de 5 ani, automobilul poate fi achizitionat prin plata initiala a doar 20-25% din suma, sub forma de avans, restul banilor fiind platiti in rate. Perioada maxima de creditare merge pana la 60 de luni. ECONOMICA.NET va prezinta mai jos preturile si ratele aferente pentru cele mai vandute automobile second hand din România. Calculul este valabil pentru o finantare pe 5 ani cu avans de 25%. Toate automobilele sunt din 2009 si toate cu motor diesel.

 

Masini

Sursa: economica.net

Cum ne pregatim masina de vacanta?

Posted on Updated on

A venit vara, cum ne pregatim masina de vacanta!

Vara calendaristica a venit de ceva vreme, insa numai in momentul in care temperaturile de afara devin insuportabile intr-un oras plin de betoane si asfalt, abia atunci realizezi cata nevoie ai de o escapada cu masina la mare sau la munte. Pentru a scapa de zapuseala unui conglomerat urban, stabileste-ti ruta si da-i bice, dar numai dupa ce ti-ai pregatit automobilul de o escapada de weekend.

Inainte de a pleca la drum trebuie sa te asiguri ca ai la tine toate documentele masinii (talon, asigurare, rovinieta), precum si cartea de identitate (a ta si ale celorlalti pasageri), permisul de conducere auto si cartea verde, in cazul in care va iti petreci weekendul la “vecini”.

Verifica daca ai cauciucurile umflate la o presiune adecvata! Presiunea corecta este specificata pe tocul portierei, langa rezervorul de combustibil sau in manualul masinii. Verificarea anvelopelor se realizeaza de fiecare data inainte de a pleca la un drum lung sau, in medie, o data pe luna.

Si nivelul uleiului trebuie verificat! Aceasta operatiune se efectueaza foarte simplu cu ajutorul jojei. Dupa ce ai sters-o cu o carpa curata, o poti introduce. Las-o pret de cateva secunde. Daca nivelul uleiului se afla mult sub nivelul MAX inscriptionat pe joja, atunci trebuie sa mai completezi cu ulei.  Pentru a obtine un rezultat cat mai aproape de realitate, motorul trebuie sa fie rece.

Apa din vasul se expansiune trebuie supusa unui control simplu, in functie de gradatiile MIN-MAX. Daca este cazul, poti adauga apa dedurizata. Apoi verifica daca functioneaza toata farurile si stopurile.

Nu pleca la drum fara roata de rezerva! Chiar daca distanta pe care ai de gand sa o parcurgi nu este atat de mare, nu renunta la roata de rezerva pentru a face loc bagajelor. Totodata, nu trebuie sa iti lipseasca cricul, triunghiul reflectorizant si vesta. Acestea te vor ajuta sa schimbi roata in conditii de maxima siguranta. Nu ar strica sa iti notezi si cateva numere de telefon ale companiilor de asistenta rutiera.

Indiferent ca este vorba de 2 zile sau o saptamana intreaga, in concediu tindem sa fim distrati, sa tratam cu usurinta anumite situatii altminteri periculoase. Pentru a intampina eventualele neplaceri, din masina nu trebuie sa iti lipseasca trusa de prim ajutor. Nu se stie niciodata cand vei acorda un prim ajutor unor necunoscuti.

In cazul in care ramai blocat noaptea pe un drum laturalnic sau dormi in cort, nu ar strica sa ai la tine 2-3 lanterne, plus 2-3 paturi groase pentru a face fata frigului instalat pe inserat, la munte.

Inainte de a porni la drum trebuie sa cunosti in detaliu ruta. Informeaza-te asupra eventualelor lucrarii de intretinere a drumurilor, afla care sunt scurtaturile si cat de practicabile sunt. Daca parcurgi pentru prima data o anumita ruta, este indicat sa iti echipezi autoturismul cu un sistem GPS si sa ai la tine o harta cu obiectivele turistice ale zonei.

Dedicatie speciala pentru doamne si domnisoare: lasati dressingul acasa! Nu incarcati masina inutil cu tot felul de haine, pantofi si accesorii pentru un simplu city-break. Pentru ca este vara, iar razele de soare sunt nocive, asigurati-va ca aveti lotiuni si creme cu factor de protectie mare, purtati ochelari de soare si acoperiti-va capul cu palarii, sepci sau esarfe.

Foarte importanta este si hidratarea. Ia la tine cel putin 2 litri de apa plata pentru drum, cateva fructe si cateva  sandvisuri.

Acestea fiind zise, nu imi ramane decat sa va urez drum bun si distractie cat cuprinde!

Vacanta

sursa: auto.ro

Tot ce trebuie sa stii despre “Timbrul de mediu”!

Posted on

Care este scopul noului TIMBRU DE MEDIU?

Principiul “poluatorul plateste”, deoarece se taxeaza in principal emisiile generate de masina. Timbrul de mediu priveste nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5).

Noul timbru de mediu va fi cu adevarat o taxa de mediu, pentru ca se calculeaza in principal in functie de emisia de CO2, (luata in calcul in intregime pentru timbru, fata de 30% in legea in vigoare), inscrisa in cartea de identitate a masinii sau documentele de omologare.

Ministerul Mediului doreste sa stimuleze innoirea parcului auto national pentru a ajunge, in urmatorii ani, la standardele de poluare pe care Uniunea Europeana le impune statelor membre.

Ce valoare are noul TIMBRU?

Timbrul de mediu mentine aceleasi cote din prezent pentru masinile cu tehnologie Euro 5 si creste cotele pentru masinile cu tehnologii Euro 4 si Euro 3, care se vor afla in circulatie mult timp si deci vor polua o perioada indelungata.

Pentru masinile cu tehnologii mai slabe (Euro 2, Euro 1 si non-Euro), pentru ca este vorba de masini mai vechi, cu durata mult mai mica de functionare (pana la data la care acestea se vor casa), timbrul de mediu va scadea. Taxa actuala nu includea scaderi importante la acest capitol si se ajungea ca, pentru masini foarte vechi, sa fie virtual imposibila vanzarea din cauza valorilor mari ale taxei.

Pentru masinile cu tehnologie Euro 6, precum si pentru masinile hibride si electrice, timbrul este zero! Statul roman ofera acest stimulent celor care doresc achizitionarea de astfel de masini.

Noile valori de impunere au fost estimate de specialistii din minister, in consultare cu mediul profesional, pe baza unor modele similare din tarile europene.

Calculator Timbru de Mediu 2013  aici puteti sa va calculati valoarea timbrului de mediu!

CITESTE MAI JOS TEXTUL INTEGRAL AL LEGII

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANȚĂ

pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule

În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată, şi al art. I pct.1 poz.8 din Legea nr.1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Art. I. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012 se modifică și se completează după cum urmează:

  1. Titlul legii va avea următorul cuprins :

“ Lege privind timbrul de mediu pentru autovehicule”

2. Articolul 1 alin (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule denumit in continuare timbru de mediu”.

3. La articolul 2, litera d) va avea următorul cuprins:

“d) scoatere din parcul auto național – orice acțiune care are ca rezultat radierea autovehiculului radiat, inclusiv dauna totală, cu excepția casării și dezmembrării.”

4. La articolul 2, litera l) va avea următorul cuprins:

“l) timbrul de mediu – reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 şi N1, N2, N3. “

5. “La articolul 2, după litera l), se introduce o nouă literă, lit. m), cu următorul cuprins:

“ m) daună totală reprezintă avarierea iremediabilă a autovehiculul în urma căruia asiguratorul plătește contravaloarea poliței de asigurare. “

6. La articolul 4, după litera c) a alineatului (1) se introduc două noi litere, literele d) și e), cu următorul cuprins:

„d) cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule, precum și taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

e) pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule;”

 

7. La articolul 4, alineatul (2) se abroga;

8. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

“Art. 6 – (1) Suma de plată reprezentând timbrul de mediu se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-4, după cum urmează:

a) pentru autovehiculele cărora le corespund normele de poluare Euro 5, Euro 4 sau Euro 3, timbrul de mediu se calculează pe baza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) prevăzute la anexa nr. 1, şi a cotei de reducere a timbrului de mediu, prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 2, după formula:

Suma de plată = [(A x B x(100 – C)]/100, unde:

A = valoarea combinată a emisiilor de CO2, exprimată în grame/km menționate in Cartea de Identitate a Vehiculului;

B = valoarea timbrului de mediu pentru emisiile poluante, exprimată în Euro/1 gram CO2, prevăzută în anexa nr. 1;

C = cota de reducere a timbrului prevăzuta in coloana nr 2 din Anexa nr 2

b) pentru autovehiculele din categoria M1 cărora le corespund normele de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 şi pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de CO2, după formula:

Suma de plată = [E x D x (100 -C)]/100,

unde:

C = cota de reducere a timbrului prevăzuta in coloana nr 2 din Anexa nr 2;

D = cilindreea – capacitatea cilindrica;

E = timbrul de mediu, prevăzut în coloana nr. 3 din anexa nr. 3;

c) formula prevăzută la lit. b) se aplică şi pentru autovehiculele din categoria M1 cărora le corespund normele de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 care nu deţin omologare europeană de tip şi pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de C02;

d) formula prevăzută la lit. b) se aplică şi pentru autovehiculele din categoriile M2, M3, N1, N2 şi N3, pentru care timbrul de mediu este prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 4;

(2) Norma de poluare Euro şi valoarea emisiei de CO2, la care se face referire la alin. (1), sunt cele menţionate de Regia Autonomă “Registrul Auto Român” în cartea de identitate a vehiculului, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Pentru autovehiculele care nu deţin omologare europeană de tip a întregului vehicul, aceste elemente se determină în conformitate cu reglementările în vigoare.

(3) Pentru autovehiculele cărora le corespunde norma de poluare Euro 6, timbrul de mediu se va determina pe baza formulei prevăzute la alin. (1) litera (a) , odată cu intrarea în vigoare a normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a vehiculelor noi, conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor;

(4) Cota de reducere a timbrului de mediu, prevăzută în anexa nr. 2, este stabilită în funcţie de vechimea autovehiculului.

(5) Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia.

(6) Atunci când persoana care solicită înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate asupra autovehiculului nu poate face dovada datei înmatriculării autovehiculului, timbrul se calculează în funcţie de anul fabricaţiei.

8. La articolul 7 alineatul (3), după litera b) se introduce o nouă litera, litera c), cu următorul cuprins:

“c) documentul emis de asigurator care atesta faptul ca autovehiculul a suferit dauna totala;”

9. La articolul 8 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, lit. e) și f), cu următorul cuprins:

“e) dobândite prin moștenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii;

f) dobândite prin partaj. “

10. La articolului 8, alineatul (1) litera b) si alineatul (2) se abrogă.

11. Articolele 9 si 11 se abroga.

12. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111 , cu următorul cuprins:

“ Art. 111 – Timbrul de mediu se eliberează si se aplica pe Cartea de Identitate a Vehiculului de către Direcția Regim Permise de conducere si Înmatriculare a Vehiculelor la primirea dovezii de plata a timbrului de mediu.”

13. Articolul 12 se abroga.

14. La articolul 14 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

”(2) Modelul timbrului de mediu se stabilește prin normele metodologice.”

 

Art. II – Anexele nr. 1- 4 fac parte integrantă din prezenta ordonanță.

 

Art. III. – În termen de 15 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor vor elabora normele metodologice de aplicare, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

 

Art. IV.- În tot cuprinsul legii, sintagma “taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule definit ca taxa” se înlocuiește prin sintagma “timbrul de mediu”.

 

Art. V.-. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanta, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU,

Victor-Viorel PONTA

Anexa nr 1.

(Anexa nr 1 la lege)

Nivelul Timbrului de mediu in funcție de emisia de dioxid de carbon

Timbrul de Mediu 2013

Timbrul de Mediu 2013

Anexa nr. 2

(Anexa nr 2 la la lege)

Cota de reducere a Timbrului de mediu

Vechimea autovehiculului

Cota de reducere %

nou

0

</= 1 luna

3

> 1 luna – 3 luni inclusiv

5

> 3 luni – 6 luni inclusiv

8

> 6 luni – 9 luni inclusiv

10

> 9 luni – 1 an inclusiv

13

> 1 an – 2 ani inclusiv

21

> 2 ani – 3 ani inclusiv

28

> 3 ani – 4 ani inclusiv

33

> 4 ani – 5 ani inclusiv

38

> 5 ani – 6 ani inclusiv

43

> 6 ani – 7 ani inclusiv

49

> 7 ani – 8 ani inclusiv

55

> 8 ani – 9 ani inclusiv

61

> 9 ani – 10 ani inclusiv

66

> 10 ani – 11 ani inclusiv

73

> 11 ani – 12 ani inclusiv

79

> 12 ani – 13 ani inclusiv

84

> 13 ani – 14 ani inclusiv

89

> 14 ani – 15 ani inclusiv

90

peste 15 ani

90

 

Anexa nr. 3

(Anexa nr 3 la la lege)

Nivelul Timbrului de mediu pentru Norma de poluare Euro 2, Euro 1 si Non-Euro

Norma de poluare

Capacitatea cilindrica

cmc –

Nivelul Timbrului de mediu

Euro/ 1 cmc

E2

<= 1200

1,50

1201 – 1400

2,40

1401 – 1600

2,90

1601 – 2000

3,30

2001 – 3000

3,90

> 3000

4,40

E1

<= 1200

1,70

1201 – 1400

2,50

1401 – 1600

3,10

1601 – 2000

4,00

2001 – 3000

4,90

> 3000

5,10

E0

<= 1200

2,00

1201 – 1400

2,60

1401 – 1600

3,30

1601 – 2000

4,20

2001 – 3000

4,50

> 3000

5,20

 

Anexa nr 4

(Anexa nr 4 la la lege)

Nivelul Timbrului de mediu pentru autovehiculele din categoriile N1, N2, N3, M2 şi M3

Norma de poluare1)

Nivelul timbrului de mediu euro/1 cmc

Euro 6/VI2)

0

Euro 5/V

0,05

Euro 4/IV

0,25

Euro 3/III

0,5

Euro 2/II

2

Euro 1/I

4

Non – Euro

9

1) Norma de poluare este cea stabilită prin: – directivele 1999/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la măsurile care trebuie luate împotriva emisiei de poluanţi gazoşi şi de pulberi provenind de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule şi emisiile de poluanţi gazoşi provenind de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz natural sau gaz petrolier lichefiat de gaze utilizate la vehicule şi de modificare a Directivei 88/77/CEE şi 2005/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze şi de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule şi împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule pentru Euro III, Euro IV, Euro V;– directivele nr. 91/542/CEE a Consiliului din 1 octombrie 1991 de modificare a Directivei 88/77/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de poluanţi gazoşi provenind de la motoarele diesel utilizate la vehicule şi 96/1/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 ianuarie 1996 de modificare a Directivei 88/77/CEE de armonizare a legislaţiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze şi macroparticule poluante provenite de la motoarele diesel utilizate la vehicule pentru Euro II;– Directiva 91/542/CEE pentru Euro I.2) Nivelul taxei pentru emisiile poluante (euro/1 cmc) se va determina odată cu intrarea în vigoare a Normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a vehiculelor noi conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor.

Atentie soferi! Masinile vor fi controlate in trafic!

Posted on

Echipe mixte de poliţişti rutieri şi mecanici ai Registrului Auto Român (RAR) vor verifica în trafic, în perioada 10-20 ianuarie, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.

În perioada 10-20 ianuarie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române şi Regia Autonomă – Registrul Auto Român vor acţiona, la nivel naţional, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor, potrivit unui comunicat de joi al Ministerului Afacerilor de Interne (MAI).

Concret, poliţiştii şi specialiştii RAR vor verifica buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, se va verifica autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora.

În cazul în care se constată defecţiuni tehnice de natură a pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, autoturismele respective vor fi imobilizate.

Sursa: Mediafax