Sanatate

5 plante care te ajuta sa iti recastigi optimismul si buna dispozitie!

Posted on

Când te simţi lipsită de energie și la fel de posomorâtă precum vremea de afară, caută remedii în cutiile cu ceaiuri! Iată mai jos care sunt ceaiurile cu efect calmat și de relaxare pe care ar trebui să le încerci în această toamnă!

1. Ceai de floarea-pasiunii

Această plantă este recunoascută pentru efectele sale extraordinare asupra stării psihice. Prin acţiunea ușor sedativă asupra sistemului nervos central, ţine la distanţă stresul și scade irascibilitatea. În plus, s-a demonstrat că stimulează secreţia de endorfine, conferind, în scurt timp, o stare plăcută.

2. Sunătoare

Este un remediu pentru cel puţin 80 de afecţiuni, printre care și cele de natură emoţională. Diminuează frecvenţa stărilor de panică sau tristeţea inexplicabilă și tocmai de aceea este recomandată împotriva depresiilor și anxietăţii.

3. Busuioc

Îl folosești deja în bucătărie, pentru că are darul de a aromatiza o mulţime de preparate culinare, dar busuiocul este și un aliat al persoanelor care se confruntă cu o proastă dispoziţie. Consumat frecvent, te păzește de neliniștile specifice perioadelor stresante, întrucât are efect calmant și te ajută să zâmbești mai des.

4. Roiniţă

Are frunze dulci, cu aromă de lămâie, iar infuzia de roiniţă poate fi consumată cu gheaţă în zilele de vară. Această plantă acţionează pozitiv asupra nervilor, calmează tensiunea și îţi aduce buna dispoziţie

5. Hibiscus

Este o plantă cultivată în Sudan, la temperaturi extrem de ridicate și te ajută să-ţi recâștigi buna dispoziţie. În plus, este o binefacere pentru persoanele care suferă de probleme circulatorii sau cardiace.

Sursa: http://www.click.ro

Ce efecte are consumul regulat de ceapa!?

Posted on Updated on

Desi nu foarte multa lume digera gustul si mirosul de ceapa, aceasta este un tratament natural benefic in tratarea mai multor boli, diminueaza durerea si grabeste vindecarea ranilor.

Mai mult, ceapa este un bun antiinflamator, antiseptic, care regleaza tensiunea arteriala si colesterolul si previne aparitia cancerului de colon.

ceapa

Iata cinci beneficii mai putin cunoscute ale consumului de ceapa:

1. Este cel mai bun medicament natural – ceapa este un remediu natural care poate vindeca tusea (ceai din frunze de ceapa), reduce rapid febra (rondele aplicate pe febra) si scade colesterolul rau (ceapa proaspata);

2. Inlocuieste cosmeticele – ceapa poate preveni caderea parului, prin aplicarea sucului de ceapa la radacina si aparitia matretii; in plus, datorita beneficiilor antimicrobiene, antibacteriene si antiinflamatorii, ajuta la tratarea acneei (tratament din suc de ceapa si ulei de masline aplicat pentru cateva minute pe ten); in plus, poate reduce si petele pigmentare (suc de ceapa iaurt);

3. Tratament dentar – distruge bacteriile cavitatii bucale, previne aparitia cariilor si albeste dantura;

4. Opreste sangerarea nazala – taie o ceapa in patru bucati si stai cateva minute in preajma sa; inhalarea mirosului de ceapa opreste rapid sangerarea nazala;

5. Trateaza intepatura de albina – intepatura de albine este extrem de dureroasa si creeaza discomfort. Incearca sa masezi usor zona afectata cu o bucata de ceapa si vei observa diminuarea rapida a durerii;

6. Inlocuieste vopseaua de oua – daca ai renuntat la ideea de a colora ouale de Pasti cu vopseaua procurata din comert, ceapa este solutia naturala ideala. Imbraca ouale in coji de ceapa si aseaza-le intr-un prosop de bucatarie, iar apoi pune-le la fiert. Vei obtine o nuanta placuta, cu aspect stralucitor.

Sursa: http://www.bzi.ro

Ce sucuri sa bei pentru a trata diferite afectiuni!

Posted on

Va prezentam mai jos cele mai indicate sucuri de fructe si legume care ajuta organismul sa lupte impotriva afectiunii de care suferiti. Tineti cont ca acestea constituie doar un supliment nutritiv si nu un inlocuitor al sfaturilor medicale sau al tratamentelor traditionale.

sucuri

Sucuri de vara pentru acnee

Daca suferiti de acnee, verdeturi precum broccoli, varza creata, patrunjelul, spanacul si macrisul va pot ajuta in ameliorarea problemelor. Va recomandam sucul Green waldorf cu un gust delicios si foarte sanatos. Pentru acesta, aveti nevoie de 5 frunze mari de varza creata, 2 mere verzi, 2 lujeri telina, 1 lingurita ulei seminte de in. Toate acestea trebuie introduse in blender si mixate pana cand au consistenta de nectar.

 

Substante nutritive: betacaroten, acid folic, vitamina B3, vitamina C, calciu, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, sodiu, sulf.

 

Sucuri naturale care amelioreaza eczema

 

Daca aveti de-a face cu eczemele, trebuie sa stiti ca sucurile de fructe de padure sau de pepene sunt indicate in tratamentul pielii atopice. Astfel, va recomandam sucul Blue Healer, un amestec bogat de vitamine si minerale, extrem de eficient in astfel de cazuri.

 

Pentru acesta, aveti nevoie de o mana de afine, o mana de mure, o mana de coacaze negre, o banana, 10 linguri de suc de mere. Toate acestea trebuie introduse in blender si mixate pana cand au consistenta de nectar.

 

Substante nutritive: betacaroten, biotina, acid folic, vitamine din complexul B, C si E, calciu, crom, fier, mangan, magneziu, sodiu, sulf.

 

Sucuri din fructe de vara pentru dermatita

 

Daca diagnosticul pus de catre medicul dermatolog include o dermatita severa, recurenta, va recomandam sucurile din citrice, pepene galben sau rosu si ghimbir. Ginger Zinger este una dintre cele mai racoritoare si mai proaspete combinatii. Pentru acesta, aveti nevoie de o jumatate de ananas, 2 portocale, 2,5 cm radacina de ghimbir. Toate acestea trebuie introduse in blender si mixate pana cand au consistenta de nectar.

 

Substante nutritive: betacaroten, acid folic, vitamina C, calciu, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, sodiu.

Sursa: tonica.ro

Cursuri de infirmiere si surori de Crucea Rosie la Ploiesti!

Posted on

 

Ploiesti: Se fac înscrieri pentru cursuri de infirmiere şi surori de Cruce Roşie La Ploiesti se fac înscrieri pentru cursuri de infirmiere şi surori de Cruce Roşie

 

Cei care doresc să se înscrie la cursurile de infirmiere şi surori voluntare de Cruce Roşie trebuie să fie absolvenţi de gimnaziu cel puţin şi să aibă minimum 18 ani. Tariful este de 650 de lei, iar cursurile se desfăşoară pe durata a 3 până la 6 luni.

 

Pentru a vă înscrie la cursurile organizate de Crucea Roşie trebuie să ataşaţi la dosar o cerere de înscriere, un CV, o adeverinţă medicală din care să reiasă că sunteţi apt pentru curs, de o copie după certificatul de naştere, de căsătorie (dacă este cazul), după cartea de identitate. Mai trebuie să ataşaţi o copie legalizată după actul de studii al ultimei şcoli absolvite. La final, abolvenţilor li se oferă două diplome, de infirmieră şi de soră voluntară de Cruce Roşie. Prima este recunoscută în ţară, iar a doua în străinătate.

 

Pentru mai multe informaţii sunt disponibile numerele de telefon 0244.524.094 sau 0722.505.229, în intervalul orar 9:00-15:00, de luni până vineri sau pe site-ul http://crucearosieprahova.ro/

 

 

 

sursa: www.republicanul.ro

Exemple de alimentatie sanatoasa!

Posted on

Sanatatea ta este influentata in mare parte de ceea ce mananci si ce bei, iar combinatiile alimentare joaca un rol important pentru organism. Carnea de porc, de exemplu, nu este nesanatoasa atunci cand o consumi cu moderatie. Ea devine nesanatoasa in momentul in care o combini cu un alt aliment de acelasi tip, sa spunem o portie de cartofi prajiti.

In cazul combinatiilor sanatoase, beneficiile alimentelor se dubleaza si te ajuta sa iti protejezi organismul de eventuale afectiuni.

Iata 14 astfel de combinatii sanatoase de alimente.

1. Ardei gras rosu si fasole neagra

Combinatia de ardei gras rosu si fasole neagra te ajuta sa iti intaresti sistemul imunitar, datorita vitaminelor si mineralelor din cele doua alimente: fier si vitamina C.

2. Ceai verde si piper negru

Cateva boabe de piper negru adaugate in ceaiul verde te ajuta sa arzi mai multe calorii decat daca ai bea ceai simplu.

3. Salata verde si avocado

Pentru a-ti proteja pielea de efectele nocive ale ultravioletelor, ai nevoie de carotenoide. Acesti compusi se gasesc in salata verde, dar pentru o absorbtie mai buna in organism, ai nevoie si de grasimi mononesaturate. Aceste grasimi sanatoase se gasesc din plin in avocado.

4. Broccoli si rosii

Combinate, cele doua legume reduc riscul de cancer mai mult decat daca ar fi consumate separat, spun nutritionistii.

5. Ceai verde si lamaie

Ceaiul verde contine catehine, antioxidanti minunati pentru sanatate. Organismul uman nu poate absorbi decat 20% din totalul acestor antioxidanti. Lamaia, adaugata in ceaiul verde, ajuta organismul sa asimileze pana la 80% din catehine.

6. Oua si mango

Desi pare ciudata la prima vedere, combinatia de ou si mango te ajuta sa ai o piele frumoasa si tanara. Proteinele din oua cresc productia de colagen, iar vitamina C din mango te fereste de radicalii liberi.

7. Caise si migdale

Aceasta combinatie de alimente contribuie la scaderea colesterolului rau si mentine sanatatea inimii.

8. Iaurt si afine

Vrei un organism mai puternic? Atunci presara o mana de afine in iaurt. Muschii se refac mai repede datorita substantelor din cele doua alimente, iar tu vei avea o energie debordanta.

9. Fulgi de ovaz si capsuni

Iata o combinatie de alimente care te ajuta sa-ti protejezi inima de boli, datorita compusilor responsabili pentru scaderea colesterolului rau.

10. Ceapa si usturoi

Combinatia de ceapa si usturoi te ajuta sa ai un sistem imunitar imbatabil si reduce riscul de cancer.

11. Paine integrala si scortisoara

Pentru a fi energica intreaga zi, mananca la micul dejun doua felii de paine integrala unse cu miere si inmiresmate cu un praf de scortisoara.

12. Rosii si ulei de masline

Rosiile contin licopen, un fitonutrient care contribuie la reducerea riscului de cancer la san, de boli cardiace sau boli ale plamanilor. Datorita proprietatilor sale, uleiul de masline accelereaza procesul de absorbtie a licopenului in organism.

13. Tarate de grau si iaurt

Iaurtul contine probiotice estentiale pentru sanatatea tractului digestiv. Taratele de grau contin prebiotice, adica fibre alimentare care maresc efectele benefice ale probioticelor.

14. Kale si radicchio

Combinatia de kale si radicchio te ajuta sa ai oase mai puternice si sa asimilezi mai mult calciu in organism. Kale este o leguma bogata in calciu, dar organismul uman asimileaza doar o mica parte din acest mineral esential. Aici intervine radicchio. Aceasta legume contina inulina, o fibra alimentara solubila care mareste rata de absorbtie a calciului in organism.

Autor: Laura Galan, sanatatea.ele.ro

Cum sa slabesti sanatos!

Posted on

 

Desi exista, desigur, o groaza de diete pentru a slabi, este suficient sa respecti regulile de mai jos pentru a observa cum hainele”curg” de pe tine. Important este ca regulile descrise mai jos sa ajunga sa faca parte din stilul tau de viata.

 

1. Culca-te cu stomacul aproape gol; ultima masa serveste-o la ora 18 si culca-te la ora 22. 

 

Daca te culci dupa ora 22, ti se va face foame din nou. In cazul in care simti ca nu poti dormi din cauza foamei, bea o cana cu lapte caldut degresat. Triptofanul din lapte te va ajuta sa dormi.

 

2. Mananca un mic dejun bogat.

 

Dupa cum se spune si in popor, micul dejun mananca-l singur, dejunul imparte-l cu prietenii iar cina serveste-o dusmanilor. Metabolismul uman este cel mai activ intre orele 10-18, spune medicina ayurvedica, tine cont de aceasta informatie.

 

3. Bea 2 litri de apa pe zi.

 

Corpul uman este format din 70 % apa, iar nevoia noastra de apa este mai mare decat cea de mancare. Inainte de a manca atunci cand simti ca iti este foame, bea un pahar mare cu apa. Daca dupa 15 minute iti este foame din nou, poti sa mananci.

 

4 Elimina cele 6 probleme legate de alimente:

 

  • Elimina soft-drinks din alimentatia ta – bea numai apa plata.

Apa plata este singurul lichid care nu te ingrasa si nici nu te baloneaza.

 

  • Elimina grasimile trans – renunta la productia alimentara sofisticata.

Mancarurile din ziua de astazi sunt foarte tentante dar si foarte bogate in calorii. Cu cat apelezi mai mult la aceste mancaruri cu atat creste pericolul de a deveni obez.

 

  • Elimina mancarurile prajite – manaca fiert, copt sau la gratar.

Uleiul prajit reprezinta o mare problema pentru corpul nostru. Foloseste doar ulei presat la rece pentru salate.

 

  • Elimina painea alba – mananca paine neagra.

Cerealele intergrale contin elementele necesare corpului omenesc iar prin decorticare, tocmai aceste elemente sunt eliminate.

 

  • Elimina alcoolul – are multe calorii si incetineste metabolismul.

Desi alcoolul, baut in cantitati mici, relaxeaza, apeleaza la tehnici de meditatie si relaxare daca te simti stresat.

 

  • Elimina produsele cu un grad inalt de grasime ( lapte, iaurt, branza, cascaval ).

Foloseste alimente degresate si carne alba – peste, pui, fructe de mare.

 

5. Fa din mancat o actiune constienta:

 

  • Nu manca in fata televizorului, calculatorului sau in timp ce faci alte actiuni.
  • Bucura-te de faptul ca mananci; savureaza ceea ce mananci; nu vorbi in timp ce mananci.
  • Fa din mancat un eveniment.

 

6. Apeleaza la ajutor specializat daca simti ca sentimentele iti controleaza pofta de mancare.

 

Se poate sa suferi de un apetit exagerat datorita sentimentelor negative precum: stres, frica, anxietate, fobii, suparare, depresie, singuratate etc. Odata ce scapi de aceste stari, apetitul tau se reechilibreaza. Iar psihologul este coechipierul tau de incredere.

 

 

Mihaela Popa

Psiholog, hipnoterapeut, coach

Centrul de psihologie si dezvoltare personala Body Mind Spirit

www.bodymindspirit.ro

Cum sa scapi de depresia de Craciun?

Posted on

 

Dacă perioada Sărbătorilor nu este tocmai una de bucurie pentru tine, află de la psihoterapeutul Lena Rusti ce poţi să faci pentru a nu te simţi singură de Crăciun. Ţine cont de câteva sfaturi!

 

1. Înţelege care e motivul tristeţii tale şi transformă-ţi vulnerabilitatea în putere!

De multe ori ne lăsăm purtaţi de o stare şi ne blocăm în ea, chiar dacă un simplu efort ar fi suficient pentru a ne simţi mai bine. Dacă eşti, de exemplu, tristă pentru că eşti singură, foloseşte oportunitatea singurătăţii pentru a face ceva ce nu vei putea face când vei fi cu un partener. Dacă eşti tristă pentru că cineva drag nu mai este, atunci da-ţi voie să trăieşti Crăciunul şi pentru acea persoană. În orice sursă de tristeţe este o resursă din care putem învăţa şi prin care ne putem dezvolta.

 

2. Fă o listă cu oamenii cărora le poţi mulţumi în gând pentru că au fost în viaţa ta în acest an!

Orice experienţă ne poate îmbogăţi, dacă ştim ce să luăm din ea. Şi pentru că suntem conectaţi unii la ceilalţi, gândurile bune despre alţii devin lucruri bune despre propria fiinţă. Gândind frumos despre oameni ne dăm voie să avem o părere bună despre noi ca fiinţe în lume. Acesta e un bun început pentru a-ţi da voie să nu mai fi tristă.

 

3. Nu sta în casă, socializează!

Dacă începi să stai în casă să îţi plângi de milă, rişti să te cufunzi în mod iraţional intr-o stare de tristeţe care să nu te ajute prea mult. Fă un lucru care te bucură, mergi într-un loc care îţi aminteşte de copilărie, dacă a fost una de care vrei să îţi aminteşti, caută gusturi, mirosuri, sunete care să te ducă în locul magic al stării tale de bine, către care doar tu ştii drumul. Ca orice drum, începe-l cu paşi adevăraţi. În această experienţă, te poţi bucura de compania prietenilor, dacă simţi nevoia, dar te poţi simţi exact la fel de bine şi singură, dacă îţi dai voie.

 

4. Ajută pe cineva!

Spiritul adevărat al Crăciunului nu este de a primi cadouri sau de a da cadouri scumpe, ci de a fi în mod fundamental alături de ceilalţi şi de a căuta locul unde poţi face o diferenţă. Oricât de tristă ai fi, bucuria de a ajuta pe cineva îţi va fi o mare resursă. Sunt atât de mulţi oameni pentru care un pachet cu mâncare, un zâmbet şi o vorbĂ bună vor fi suficiente pentru a le aduce un zâmbet de recunoştinţă pe buze. Dacă eşti pregătită, vei putea învăţa multe dintr-o experienţă de acest fel.

 

5. Ia-ţi un cadou!

Nu vorbim de cumpărături compulsive din care nu vei înţelege nimic, decât abandonul într-un moment de bucurie superficială, precum cel dat de consumul unei substanţe. Caută Acel Cadou care să însemne pentru tine Acest Crăciun, de care să îţi poţi aminti toată viaţa. Cu bune şi cu rele, eşti în acest moment prezent în viaţa ta şi poţi arăta că depinde de tine cum ai ales să priveşti din viitor către acest Crăciun: nu unul pe care l-ai risipit, punandu-l într-o paranteză, ci unul din care ai făcut mult mai mult decât atât. Ia-ţi timpul şi energia de care ai nevoie pentru a găsi un cadou care să reprezinte asta şi să îţi fie motiv de bucurie şi de nostalgie pentru totdeauna.

 

6. Priveşte spre viitor!

Fă planuri, dar fii deschisă neprevăzutului. Construieşte suport în realitate pentru visele tale. E modul în care îţi poţi da voie să fii fericită de acum încolo.

 

7. Fă ceva diferit!

Lucrurile diferite ne deschid în interior, faţă de noi înşine şi în exterior, faţă de ceilalţi. Fă un lucru cu sens şi cu implicare, care să îţi poată da un zâmbet pe faţă. Poate un lucru pe care îl doreai demult şi nu ai îndrăznit, sau nu ai găsit ocazia, sau un lucru la care nu te-ai gândit vreodată, dar acum a venit de la sine.

 

8. Sprijină-te pe un ritual!

Oricât de frumos ar fi ca totul să fie diferit, e şi mai frumos că în diferit să avem şi cărămizi pe care să construim tradiţie. Pentru asta nici măcar nu e nevoie de ani mulţi sau de oameni mulţi. E foarte bine dacă acesta e primul an în care îţi construieşti un ritual de Crăciun, singură sau cu altcineva. Dacă eşti singură nu înseamnă că tu nu poţi fi familia ta.

 

9. Nu te prăbuşi în virtual!

În loc să te uiţi la televizor la ce fac alţii de Crăciun, dă-ţi voie să trăieşti tu însăţi Crăciunul tău, căci vor mai fi altele, dar nu acesta. Un film ne binedispune, două ne pot ajuta să ne relaxăm, de la trei încolo riscăm să ne lenevim şi să ne abandonăm în existenţa imaginară a unor personaje.

 

10. Crede!

Crăciunul e o sărbătoare magică. Ascultă, priveşte, simte dincolo de reclame, agresivitate şi zgomot. Ascultă-ţi inima.

Sursa: http://www.eva.ro

 

Tigarile electronice sunt bune?

Posted on

Cercetarile arata ca fumatul este asociat nu numai cu dependenta de nicotina ci si cu alte experiente placute cum ar fi: cafeaua de dimineata, mesele din timpul zilei dar si situatii de stres. Oamenii nu pot renunta la fumat din doua motive: din cauza dependentei de nicotina sau din cauza gestului.

Dependenta de nicotina este cauza principala care ii impiedica pe oameni sa renunte la tigari. Daca in ceea ce priveste nicotina din tigarile din tutun lucrurile sunt clare cu tigara electronica lucrurile se schimba. In general se recomanda ca la inceput sa folosim un e-lichid care sa aibe o concentratie de nicotina similara cu cea pe care o aveam in momentul in care fumam tigari. Mai apoi, se recomanda sa trecem treptat de la acea concentratie la una mai mica ajungand astfel sa folosim un e-lichid fara nicotina. Multe persoane care ajung in aceasta faza renunta complet la tigara electronica.

Insa, exista multi utilizatori de tigari electronice care continua sa foloseasca un e-lichid fara nicotina. Motivul pentru care acestia inca mai folosesc tigari electronice este gestul. Practic, au facut un tic din a trage din tigara si acum continua sa il pastreze cu tigara electronica. Sau asociaza actiunea de a trage din tigara electronica cu unele momente ale zilei, de exemplu cu cafeaua de dimineata. Unele persoane marturisesc de asemenea, ca gestul de a trage din tigara electronica ii relaxeaza. Altii pun acest obicei pe seama banilor declarand ca au primit discounturi uriase la asigurarea sociala (valabil prin alte tari).

Fiecare utilizator de tigara electronica are propriile motive pentru care continua sa foloseasca acest dispozitiv. Important este ca acest obicei nu afecteaza sanatatea lor si nici pe a celor din jur.

Despre Tigara Electronica

Magazin online care comercializeaza tigari electronice Sailebao. Numai la noi veti gasi o tigara electronica de calitate, ce o vom recomanda in functie de stilul Dvs. de fumat. Tigara electronica trebuie aleasa in functie de cat de mult fumam pe zi si de taria tigarilor pe care le fumam. Toti clientii nostri sunt consiliati telefonic pentru a alege cea mai potrivita tigara electronica. Alegeti tigari electronice originale, pentru a obtine rezultatele scontate… adica renuntatul la fumat!

Sursa:www.comunicatedepresa.ro

Mai ai 5 zile pentru ati face un control gratuit la plamani!

Posted on Updated on

Intre 14 si 25 noiembrie atat in tara cat si in Bucuresti are loc  editia a-III-a a programului “Tu stii cati ani au plamanii tai?”.

Iata 12 motive pentru care Prof.Dr. Florin Mihaltan ne indemna sa ne testam plamanii prin  spirometrie:

1. Sunteti sau ati fost fumator

2.Aveti peste 35 de ani

3.Aveti o tuse suparatoare timp de mai multeluni sau de cativa ani

4.Simtiti ca ramaneti fara aer tot mai des in ultimii ani

5.De fiecare daca cand urcati pe scari simtiti ca ramaneti fara aer, vi se taie rasuflarea

6.In ultimii ani aveti un suierat in piept

7.Nu mai puteti sa faceti aceleasi eforturi fizice ca alta data

8.Tusiti si expectorati chiar si atunci cand nu sunteti racit

9.Vi s-a prescris de catre medicul dumneavostra un medicament pentru o boala de plamani

10. Va ingrijoreaza in orice fel ceva legat de starea de sanatate a plamanilor dumneavostra

11.Atunci cand respirati simtiti ca aerul parca nu va ajunge

12.Atunci cand inspirati sau expiratiresimtiti o durere

Daca aveti vreunul dintre simptomele de mai sus,pana pe data de 25 noiembrie puteti face gratuit un control. Iata adresele din Bucuresti  unde se pot face aceste controale:

Spital Zerlendi pneumoftiziologie Calea Serban Voda 189 Dr Mitrea Mihaela 0726333842 09.00 – 13.00
Dispensar TBC sect 4 Sos Viilor nr 90 Lugoji Doinita 0213356910/ int 1461 09.00 – 15.00
Teoibas Carmen 0213356910/ int 1461 09.00 – 15.00
Popescu Mariana 0213356910/ int 1461 09.00 – 15.00
Gheorghiu Branaru Manuela 0213356910/int 1461 09.00 – 15.00
Raileanu Marinela 0213356910/int 1461 09.00 – 15.00
Dispensar TBC Salcamilor Str. Salcamilor Nr. 21-23 Lichiardopol Aristita 021 2104760 09.00 – 15.00
Stefanescu Adrian 021 2104760 09.00 – 15.00
Sp Colentina Sos Stefan cel Mare 19-21 Rascu Agripina 0723546435 9-13.00

Chiar daca nu ai nici o simptoma , tot e bine sa faci acest test, in strainatate lucrurile acestea se intampla  in mod regulat.  

Cum poti sa te feresti de raceala si gripa in sezonul rece!?

Posted on

Dieta ta poate sa reduca riscurile de a te imbolnavi de raceala si gripa? Conform studiilor efectuate, dieta si stilul de viata sanatos pot sa-ti imbunatateasca imunitatea si acest lucru te poate feri de imbolnaviri. Cheia succesului este sa nu astepti pana te imbolnavesti ca sa faci unele schimbari; trebuie sa-ti schimbi dieta si stilul de viata inainte de a te lasa doborat de raceala si gripa.

Bazeaza-te pe mancare adevarata, nu pe vitamine

Mancarea este mai buna decat suplimentele alimentare pentru prevenirea racelii si a gripei. De exemplu, daca mananci o portocala este mai benefic decat sa iei suplimente de vitamina C, deoarece portocala iti ofera o combinatie de nutrienti – magneziu, potasiu, folati, vitamina B6 si antioxidanti.

In timp ce noi stim ca vitamina C este importanta pentru sistemul tau imunitar, studiile nu arata ca daca iei doze masive de vitamina C te ajuta sa previ raceala si gripa. De asemenea, stim ca o alimentatie bogata in fructe si legume cu continut crescut in vitamina C ne ajuta sa avem un sistem imunitar puternic. Motivul pentru care fructele si legumele te ajuta sa ai un sistem imunitar puternic este pentru ca ele contin pe langa flavonoide, vitamina A si E, care iti pastreaza intreg organismul sanatos.

Mananca cat mai multe fructe si legume

Acum pentru ca stii ca ai nevoie sa mananci mai multe fructe si legume ca sa-ti pastrezi sistemul imunitar puternic, pasul urmator este chiar sa faci sa se intample acest lucru. In general, avem tendinta sa mancam mai putine fructe si legume iarna… Majoritatea avem nevoie de cel putin 5 portii de fructe si legume in fiecare zi ca sa ne luam portia de vitamine, minerale, fibre si antioxidanti- tot ce ai nevoie pentru un sistem imunitar puternic.

O modalitate sa-ti cresti consumul de fructe si legume este sa consumi mai multe sucuri de fructe, dar naturale, fara adaos de zahar. Portocalele si grapefruitul sunt de obicei ieftine iarna, deci un suc natural din aceste fructe este binevenit pentru a tine departe imbolnavirile.

Studiile de specialitate ne asigura ca un consum de fructe si vegetale inghetate este o alta modalitate economica pentru a-ti imbunatati dieta si a preveni raceala si gripa. O alternativa in extra sezon o reprezinta varietatea de vegetalele inghetate care se gasesc in pungi de plastic, vegetale bazate pe mazare, porumb si fasole verde imbinate la desert cu fructele inghetate.

Asigura-te ca fructele si legumele fac parte din fiecare masa pe ca o servesti. Poti adauga in cerealele de la micul dejun fructe de padure si chiar felii de banane iar la final un pahar de suc 100% natural din portocale si/sau grapefruit. Sandwich-ul de la pranz poti sa-l asortezi cu o rosie feliata, avocado, varza si salata verde, iar la final o portie de struguri sau un mar sunt binevenite. Incepe-ti cina cu o salata combinata sau o supa de legume.Pastreaza in casa un bol de fructe pe care sa le consumi ca si gustare intre mese- portocale, grapefruit, mere, pere, etc.

Mentine-ti o dieta sanatoasa

In timp ce te concentrezi pe cresterea cantitatii de fructe si vegetale consumate, nu uita sa alegi si alte alimente sanatoase care sa substituie nutrientii de care are nevoie sistemul imunitar. O balanta echilibrata realizata din carne slaba, peste, carne de pasare, lactate scazute in grasimi, legume, cereale, alune si seminte va asigura organismului tau nutrientii de care are nevoie pentru o stare generala buna. Un organism sanatos tinde spre un sistem imunitar sanatos.

Sursele de proteine, precum carnea slaba, lactatele, ouale si legumele sunt importante in alimentatie pentru ca ele furnizeaza organismului aminoacizii de care are nevoie pentru a produce componentele sistemului imunitar. Carnea slaba contine fier si zinc; lipsa acestor minerale duce la scaderea imunitatii organismului.

Cu siguranta, evitarea unei alimentatii nesanatoase este importanta. Stai departe de excesul de zahar si grasimi nesanatoase care se gasesc in dulciuri, mezeluri, carnea grasa.

Si daca totusi de imbolnavesti?

O dieta corespunzatoare este importanta chiar daca te-ai imbolnavit.Ar trebui sa ai cam 3 mese pe zi si nu uita sa mananci fructe si legume. Este important sa ai suficienta energie pentru a te recupera, de aceea trebuie sa ai o alimentatie corespunzatoare. De asemenea, este important sa previ deshidratarea – bea suficienta apa sau sucuri naturale.

Ce mai poti sa faci ca sa previ raceala si gripa?

Sa ai o dieta sanatoasa este doar o parte din modalitatea de a preveni imbolnavirile. Iata si alte trucuri:

Spala-te pe maini – Mainile tale vin in contact cu microbi de-a lungul zilei.Cea mai buna modalitate de a scapa de ei este sa-ti speli mainile inainte de a prepara mancare, dupa servirea mesei si ori de cate ori consideri ca este nevoie.
Odihneste-te suficient – Conform studiilor, majoritatea nu dormim suficient si de aceea suntem cu mult mai expusi la boala.
Vaccineaza-te – Vaccinarea este o buna modalitate de prevenire a imbolnavirilor la orice varsta, dar este foarte importanta pentru persoane cu boli cronice respiratorii si cardiace.
Fa miscare– Exista dovezi ca persoanele care fac miscare nu se imbolnavesc des. Exercitiile fizice sunt benefice in orice anotimp.Iarna putem merge la sala daca e mai dificil sa efectuam un sport in aer liber din cauza frigului.

Sursa: http://www.doctor.info.ro