Filmele anului 2016, așteptate și premiate internațional, vor fi prezentate la Serile Filmului Românesc

Image Posted on Updated on

Producții cinematografice noi, care nu au avut premiera la Iași, vor fi prezentate în cadrul festivalului, între 4 și 8 mai, cu participarea invitaţilor speciali.

În cadrul Serilor Filmului Românesc, între 4 și 8 mai, Iașul va fi gazda unor filme noi, premiate internațional și național, unele dintre, în premieră la Iași.

Opt filme de top și 25 de invitați din cadrul echipelor acestor producții vor participa la discuțiile și dezbaterile de după proiecții. Ieșenii vor asista la adevărate evenimente cinematografice, reîntâlniri așteptate și „reîntregiri” de echipe de platou cu actori tineri și actori consacrați.

Ilegitim, Miracolul din Tekir, Cel Ales, Doar cu buletinul la Paris, 03. ByPass, LIVE, Comoara, Chuck Norris vs Comunism sunt producțiile de top, care vor provoca ieșenii să revină la o întâlnire cu filmul românesc, actorii, regizorii, producătorii, scenariștii și criticii din domeniu. Multe dintre aceste producții nu au avut ocazia de a fi proiectate într-o premieră (de gală) la Iași. În unele cazuri, producțiile au intrat în cinematografele de stat în care spectatorii nu mai sunt obișnuiți să vadă filme.

Serile Filmului Românesc aduc aceste producții în spații adaptate vizionării, în ideea susținerii și promovării filmului autohton și apropierii publicului față de acesta. Invitații Adrian Sitaru, Anamaria Antoci, Alexandru Potocean, Alin Ludu Dumbravă, Alina Grigore, Robi Urs, Bogdan Stanoevici, Corina Stavilă, Crina Tofan, Cristian Comeagă, Ana Maria Moldovan, Irina – Margareta Nistor, Liviu Manoliu, Liviu Pintileasa, Nap Toader, Nicodim Ungureanu, Oana Păunescu, Olimpia Melinte, Rodica Lazăr, Toma Cuzin, Tudor Chirilă, Vlad Păunescu, Mircea Diaconu, Șerban Marinescu, Dorel Vișan, Medeea Marinescu – cei care vor fi atracțiile evenimentelor de proiecție și lansare ale producțiilor amintite, vor dialoga și vor dezvălui din experiența de pe platourile de filmare și din experiența unui actor român în vremurile noastre.

post.jpgbun_

Programul filmelor „Premium” din cadrul Serilor Filmului Românesc:

Miercuri, 4 mai 2016
Cel Ales (2015)
Ora 21.00
Grădina Publică Palas
Invitați: Bogdan Stanoevici, Cristian Comeagă, Nicodim Ungureanu, Liviu Manoliu, Olimpia Melinte

Joi, 5 mai
Ilegitim (2016)
Ora 21.00
Grădina Publică Palas
Invitați: Adrian Sitaru, Anamaria Antoci, Robi Urs, Alina Grigore

Vineri, 6 mai
Miracolul din Tekir (2015)
Ora 16.00
Casa de Cultură a Studenților
Invitați: Liviu Pintileasa

Doar cu buletinul la Paris
Ora 21.00
Grădina Publică Palas
Invitați: Mircea Diaconu, Șerban Marinescu, Dorel Vișan

Sâmbătă, 7 mai
03. ByPass (2016)
Ora 16.00
Casa de Cultură a Studenților
Invitați: Medeea Marinescu, Alexandru Potocean, Nap Toader, Corina Stavilă, Alin Ludu Dumbravă

LIVE (2015)
Casa De Cultură a Studenților
Ora 18.30
Invitați: Rodica Lazăr, Tudor Chirilă, Vlad Păunescu, Oana Păunescu, Crina Tofan

Comoara (2015)
Grădina Publică Palas
Ora 21.00
Invitați: Toma Cuzin

Duminică, 8 mai
Chuck Norris vs Comunism (2015)
Grădina Publică Palas
Ora 20.00
Invitați: Ana Maria Moldovan, Irina – Margareta Nistor

Despre filme
Acțiunea filmului 03.ByPass se desfășoară pe parcursul unei ture de noapte a unui echipaj de salvare, compus din: o doctoriţă, asistentul-amant şi șoferul-ambulanțier. Ei aduc la spital un bătrân singur, muribund, dar care are în casă, ascunse sub saltea, zeci de teancuri de dolari. În plan tematic, filmul vorbește despre alienarea comportamentului în faţa ispitei banilor, mesajul fiind că banii furaţi costă prea mult, iar fericirea trebuie căutată în altă parte.

Lungmetrajul Live (2014) a fost lansat de Castel Film în toate cinematografele din România, începând cu 15 mai 2015. Acesta marchează debutul în lungmetraj al regizorului Vlad Păunescu, centrându-și subiectul asupra prezentatoarei Ema, gazda unei emisiuni de investigații. În goana după adevăr, protagonista pune la bătaie toate resursele de care dispune.

Filmat în 37 de zile și 57 de locuri diferite, în România, Franța și Belgia, Cel ales (2015) reflectă începutul anilor ’80 în România comunistă. Subiectul pornește de la un tânăr de liceu, care din cauza unei glume, ajunge în fața lui Escu (Nicodim Ungureanu), cel care îi va distruge viața. Deși inițial pare a fi salvarea lui din pericolul care îl înconjurase, ceva mai târziu, tânărul va realiza că plecarea lui din țară nu a fost un cadou, ci un favor, pe care trebuie să îl întoarcă înzecit. Trebuie să omoare. Și asta nu e tot.

Filmul Comoara, regizat de Corneliu Porumboiu, dezvăluie povestea lui Costi, un om normal, angajat la o primărie, care porneşte în căutarea unei comori, alături de vecinul său. În rolurile principale sunt actorii Toma Cuzin, Adrian Purcărescu şi Corneliu Cozmei, cu toţii selectaţi după un casting amplu, desfăşurat timp de trei luni.

Doar cu buletinul la Paris, comedia cu accente dramatice, este regizată de Șerban Marinescu, realizatorul filmelor: Cel mai iubit dintre pământeni, Ticăloșii, Cei care plătesc cu viața etc. Avându-i în distribuție pe: Mircea Diaconu, Dorel Vișan, Florin Zamfirescu etc., în cele 98 de minute, filmul, făcut ca o satiră la adresa societății românești actuale, conturează viața unui profesor de franceză ce visează să ajungă la Paris.

Pelicula Ilegitim dezbate teme diverse: tensiuni familiale într-o familie cu patru copii, dar fără mamă, contactul tatălui cu Securitatea perioadei comuniste și chiar relația atipică dintre doi frați. La Iaşi, filmul Ilegitim va avea premiera în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc pe data de 5 mai 2016.

Povestea filmului Miracolul din Tekir se creează în jurul Marei (Dorotheea Petre), o femeie de 30 de ani, cunoscută în satul în care trăiește ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii prin puterea nămolului. Când Mara rămâne însărcinată şi povesteşte apropiaților că sarcina se datorează nămolului şi nu unui om, sătenii o acuză de vrăjitorie şi o alungă. Ajunge astfel într-o clinică din zona lacului Techirghiol, un centru SPA pentru oameni înstăriți. Acolo o întâlneşte pe Lili și povestea devine incitantă.

Selectat în cadrul Festivalului Sundance, secțiunea „World Cinema Documentary”, lungmetrajul Chuck Norris vs Comunism realizat de Ilinca Călugăreanu surprinde modul în care un film poate schimba vieți. Generații întregi de români sunt invitate să rememoreze perioada în care România, marcată de cenzura comunistă, era nevoită să vizualizeze filme occidentale piratate, dublate de vocea inconfundabilă a Irinei – Margareta Nistor.

***
Ediție realizată cu sprijinul: Institutul Cultural Român (ICR), Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Dacin Sara, Romanian Film Promotion.

• Parteneri academici: UPA – Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

• Partener oficial: PALAS Iași

• Finanțat de: Primăria Municipiului Iași

• Cafeaua oficială: Ies Caffe – L`arte Dell`Espresso

• Berea oficială: Staropramen

• Parteneri media oficiali:
AGERPRES –Agenția Națională de Presă, PrimaTV, EuropaFM, TIMPUL.

• Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași, Inspectoratul Județean Iași, MNLR – Muzeul Național al Literaturii Române Iași, BCU – Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Muzeul Unirii Iași.

• Sponsori: VEOLIA, DopoPoco Trattoria, DopoPoco Express, Printco, Bellaria Hotel, La Conac, Buena Vista, DopoPoco Pizza, Simigeria Petru, Cake Expert, Tailor Studio, Cabinetele Stomatologice non-stop Esthetics, Select Grup, Lux Taxi, AVON, VIVO Fusion-Food-Bar, MMD Group, Centrul comercial FELICIA, Casa de vinuri HUȘI

• Parteneri:
Aeroportul Iași, CCS – Casa de Cultură a Studenților, Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”, TNI – Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Yellow Store, Cărturești, Grădinița și Școala Primară Atelier 1, Filicori, Teo`s Cafe, U-man, WINK, Underground Pub, POLIROM, The Trumpets, HBO, Mihaela Iacob design, Naaier.

• Parteneri media: Cinemagia, TeleM, Suplimentul de Cultură, Ziarul de Iași, Evenimentul, VivaFM, Radio România Iași, Radio România Cultural, IașiFun, Zile și Nopți, InOras.ro, Music Channel, CineFUN. Ro, StudPass, Semne Bune, AaRC – All About Romanian Cinema, 360UAIC.ro, Agenția de CARTE. Ro, CinemaRx, TeleMoldova, CINEPUB.RO, PĂLĂRISME.ro, Orașulm.eu, FILME-CĂRȚI.ro, Iașul Cultural, Cadru Media, Rock House Events, Revista la FILM, AltIași.ro, Ziarul Metropolis.

• Susținători: Corner Bar, Sage Cafe, La Folie, Galeriile Phoenix – Phoenix Cafe, Family Pizza, Restaurant Escape, Cuib – Centrul Urban de Inițiative Bune, Retro Cafe, Voila Caffe.

• Susținere studențească:
ASAFCI – Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații
L.S.F.I –Liga Studenților de la Filosofie Iași
Liga Studenților U.S.A.M.V. Iași
L.S.G.G – Liga Studenților de la Geografie și Geologie Iași
BEST Iași
Liga Studenților Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Sursa: Primatv.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s