Sf. Valentine pe mapamond!

Posted on

Ziua Indragostitilor este o sarbatoare internationala, celebrata in numeroase state ale lumii, pe care nu este chip sa o ignori. O zi a iubirii, Valentine’s Day nu implica doar binecunoscuta traditie a cadourilor romantice, pe care barbatii le ofera jumatatilor lor si viceversa. Mai precis, in cateva tari din lume, Ziua Indragostitilor este marcata cu traditii si obiceiuri care ies din tipar. Iata-le pe cele mai interesante!

Ziua Indragostitilor in Danemarca si Norvegia

O sarbatoare relativ noua in Danemarca si Norvegia, Valentine’s Day are totusi propria sa traditie simpatica pe teritoriul celor doua tari. Este vorba despre “Gaekkebrev” – poezii haioase de dragoste, de cateva randuri, pe care barbatii le trimit urmaselor Evei de Ziua Indragostitilor. Poeziile sunt anonime, iar destinatarele au misiunea de a ghici cine este “Valentinul” lor. Primesc si un indiciu in acest sens, sub forma unor puncte al caror numar este egal cu cel al literelor care compun numele expeditorului.

Daca “Valentinele” reusesc sa isi gaseasca “Valentinii”, vor primi de la acestia un ou special de Paste. Daca nu, vor fi ele nevoite sa le daruiasca lor un ou inedit cu ocazia sarbatorii pascale.

sf valentin

Ziua Indragostitilor in Japonia

In Tara Soarelui Rasare, de Valentine’s Day, femeile isi rasfata cunoscutii de sex masculin – fie ei rude, prieteni, iubiti ori soti – cu daruri sub forma de bomboane de ciocolata. Cel mai interesant aspect al acestei traditii de Ziua Indragostitilor este insa cel corelat multiplelor tipuri de ciocolata care pot fi daruite.

Astfel, femeile au de ales intre “giri-choko”, un tip de ciocolata pe care il ofera barbatilor pentru care nu nutresc sentimente romantice (colegi, frati, amici), “cho-giri choko”, ciocolata daruita acelor reprezentanti ai sexului tare pe care nici macar nu-i simpatizeaza, dar carora trebuie, prin traditie, sa le ofere totusi un cadou, si “honmei-choko”, ciocolata daruita iubitilor sau sotilor.

Ziua Indragostitilor in Finlanda si Estonia

Atat in Finlanda, cat si in Estonia, Valentine’s Day este, mai degraba, o sarbatoare a prieteniei decat una a iubirii! De 14 februarie, in ambele tari, prietenii isi trimit felicitari si cadouri unii altora. Totusi, ca o reminiscenta a sarbatorii iubirii din majoritatea statelor lumii, Valentine’s Day este si o zi populara pentru logodne si cununii!

Voi cum sarbatoriti acesta sarbatoare?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s