Day: October 28, 2011

Atentie!! Sambata se trece la ora de iarna!

Posted on Updated on

Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Astfel, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar 30 octombrie – având 25 de ore – va fi cea mai lungă zi a anului.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pămînt acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită “timpul legal român”.

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Trecerea la ora de iarnă, ora Europei Orientale, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 30 octombrie, a anunţat CFR Călători.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 29 spre 30 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face tot în 30 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.

Sursa: http://www.mediafax.ro

Festival de film dedicat copiilor si adolescentilor:KINOdiseea!

Posted on

KINOdiseea este singurul festival internaţional de film din România dedicat copiilor şi adolescenţilor, dar care se adresează şi familiior aflate în căutare de evenimente culturale de calitate, cuprinzând acest mic univers familial în cele şapte zile ale festivalului.

În septembrie 2009, KINOdiseea a fost primul eveniment de gen organizat pentru copii după 1989. Bucureştiul se alătură marilor metropole ale lumii (New York, Chicago, Londra) ce găzduiesc festivaluri de film pentru copii şi adolescenţi.
După succesul primei ediţii, KINOdiseea devine membru ECFA (Asociaţia Europeană a Filmului pentru Copii) şi realizează, de asemenea, parteneriate cu unele dintre cele mai importante festivaluri de film pentru copii din Europa (Zlin International Youth Film Festival – Cehia, Kristiansand Film Festival – Norvegia şi Ale Kino! Film Festival – Polonia).

Anul acesta, festivalul are loc între 1 şi 6 noiembrie la NCRR (Muzeul Ţăranului Român), Cinemateca Eforie şi începând cu acest an, la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City.

În acest an, Kinodiseea propune 12 filme de lungmetraj, premiate la festivaluri de film internaţionale, din ţări precum: Irlanda, Cehia, Franţa, Noua Zeelandă, Germania, Olanda şi Thailanda. Printre surprizele pe care le aduce ediţia a treia a festivalului se numără secţiunea de 12 scurtmetraje şi retrospectiva dedicată celor mai bune filme poloneze din toate timpurile, şase lungmetraje premiate şi apreciate internaţional, inclusiv la Premiile Emmy, acompaniate de scurtmetraje. Publicul va avea şansa să îi urmărească pe marele ecran pe eroii copilăriei Lolek şi Bolek.

Juriul este şi în acest an format din copii, cărora li se vor alătura la această ediţie trei profesionişti, membri ai European Children’s Film Association, precum: Petr Koliha, Directorul festivalului Zlin Children’s Film Festival, unul dintre cele mai durabile festivaluri de film pentru copii din lume.

Pe lângă selecţia de filme internaţionale pentru copiii de toate vârstele, cei mici vor avea ocazia să participe la workshopuri de actorie, montaj, costume, handmade, susţinute de profesionişti din aceste domenii şi un workshop original realizat de Şcoala de limbi străine Lexis. Mai mult, micuţii se vor bucura de nenumărate surprize, spectacole de circ, concerte live şi bal mascat.

Sursa: http://www.port.ro