Pont cultual! Promenada Operei 2011!
Sâmbătă, 20 august, de la ora 21.00, ONB vă invită la evenimentul devenit deja tradiţional, Promenada Operei! Aflat la a V-a ediţie, Promenada Operei este un concert în aer liber, cu acces gratuit, desfăşurat în Piaţa Operei, în faţa teatrului. Ca de fiecare dată, vor fi prezenţi cei mai îndrăgiţi artişti lirici ai scenei bucureştene, alături de orchestra ONB sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Programul concertului conţine lucrări cunoscute de operă şi operetă, semnate de compozitori celebri ca Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini, Gioacchino Rossini, Johann Strauss.
Accesul este gratuit!