Day: June 15, 2011

Ora de lectura:Volumul “Viata de aruncat” de Bogdan O. Popescu, lansare maine la sala Dalles ora 19.00!

Posted on Updated on

Joi, 16 iunie, de la ora 19.00, la Libraria Dalles din Bucuresti (B-dul N. Balcescu, nr. 18), va avea loc o discutie despre volumul Viata de aruncat, prima carte de proza a poetului Bogdan O. Popescu, aparuta recent in colectia Ego. Proza a editurii Polirom. La discutie vor participa: Carmen Musat, Ana Maria Sandu, Florin Iaru. Moderator: Oana Boca

Viaţă de aruncat este unul dintre cele mai bine vîndute titluri Polirom la Salonul Internaţional de Carte Bookfest (25-29 mai 2011).

Trecînd de la tristeţea şi autoînşelarea unei femei aflate la vîrsta de 30 de ani la comicul sinistru al lumii taximetriştilor şi delicate amintiri din copilărie, cititorul celor opt povestiri va fi cucerit de acest volum „scris surprinzător de sigur pentru o primă carte de proză a unui poet”, după cum afirmă Mircea Cărtărescu în prefaţa cărţii.

„Cu Viaţă de aruncat, Bogdan O. Popescu urcă pe o spiră superioară a evoluţiei sale. El apare aici mult maturizat. În prozele sale se vede ceea ce nu avea loc să se manifeste în poezie: gravitatea autorului, seriozitatea sa în faţa vieţii, simţul tragicului şi al absurdului. Proza titulară e o sfîşietoare dare de seamă despre o dragoste care se sfîrşeşte, sufocată de lucruri neînsufleţite.” (Mircea Cărtărescu)

Bogdan O. Popescu (n. 1971), medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, este autorul mai multor volume de poezii, dintre care amintim: La revedere, prinţesă! (1995, Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar); Poemul de gardă (1999); Leul de după extravaganţe (2002); Maşinăria de uitare (2004); Poeme în loc de tutun (2007); Aerobiciclete (2010). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2002.

Sursa: http://www.ecomunicate.ro