Day: October 3, 2010

Proiectii de filme documentare britanice!

Posted on

Proiectul “Documentare britanice” a fost iniţiat de British Council România, în cadrul programului “New Work New Audiences”, şi urmăreşte familiarizarea publicului român cu cele mai bune documentare britanice contemporane, premiate la Festivalul Grierson din Marea Britanie în 2009 şi 2008.

Proiectul constă într-o serie de 12 filme care vor fi difuzate în fiecare luni, la ora 19:00, între 4 octombrie şi 20 decembrie 2010. Proiecţiile vor avea loc la Noul Cinematograf al Regizorului Român (Muzeul Naţional al Ţăranului Român), Intrarea Monetăriei, nr.3. Intrarea este liberă. Filmele sunt subtitrate în limba română.

Partener principal: Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Parteneri media: B24 Fun, Radio Guerrila, Observatorul Cultural, Cultura, HotNews, Metropotam, Web PR, Port.ro, Calendar Evenimente

Program – Octombrie 2010

4 Octombrie – The Yes Men Fix The World (2009; 145 min)

Filmul prezintă o serie de farse jucate unor mari corporaţii şi agenţii guvernamentale de către cei doi yesmeni, care se  hotărăsc să repare lumea, făcând ceea ce este corect, din punct de vedere moral. Filmul revelează faptul că adevărul este de cele mai multe ori şocant, că a face ceea ce trebuie este greu de crezut,şi că cinismul poate fi o gură de aer proaspăt – toate acestea într-o realitate dublă, în care unii numesc emisiile de carbon “poluare”, alţii le numesc “viaţă”, în care nonconformiştii  „Yes Men” cheamă la revoluţie. The Yes Men Fix The World

11 Octombrie – AFGHAN STAR (2008; 87 min.)

Afghan Star AFGHAN STAR este o emisiune televizată de divertisment, vizionată de o treime din populaţia Afganistanului. În Afganistan, să participi la un concurs de interpretare muzicală înseamnă să te loveşti de ameninţări cu moartea, politică, dogme religioase, probleme etnice, acceptare sau izolare socială, în special dacă eşti femeie; să urmăreşti o astfel de emisiune înseamnă în Afganistan să renunţi la tristeţe, să uiţi războiul, să simţi libertatea şi bucuria. Într-o ţară în care timp de mulţi ani dansul şi cântatul au fost interzise, TV Afgan Star este o emisiune despre curajul de a trăi.

18 Octombrie – MAN ON WIRE (2007, 90 min)

Câştigător a aproape 30 de premii la festivaluri de film internaţionale, “Man on Wire”  este o repovestire a aventurii îndrăzneţe şi, totodată, ilegale, a lui Philippe Petit, de a străbate mergând pe sârmă, la mare înălţime, distanţa dintre turnurile gemene din New York – ceea ce a s-a numit mai târziu „infracţiunea artistică a secolului XX”.  În ziua în care împlinea 25 de ani, Philippe Petit a petrecut 45 de minute pe sârmă, mergând, dansând, stând întins sau în genunchi, între acoperişurile celor două turnuri. Man on Wire

25 Octombrie – ROUGH AUNTIES  (2008; 103 min.)

Rough Aunties Moto: „Nu există o formă mai clară de revelare a sufletului unei societăţi decât felul în care îşi tratează copiii”. (Nelson Mandela)

Un film despre o societate a violenţei, într-o ţară cu una dintre cele mai mari rate ale criminalităţii, la nivel mondial – Africa de Sud; despre lupta de a învinge un mediu malign şi profund agresiv. Câteva femei poartă această luptă de fiecare zi, împotriva sorţii, a pierderii şi disperării, pentru a reda speranţa unor copii care au fost abandonaţi, loviţi, violaţi.

Urmează lunile viitoare

Noiembrie 2010

1 Noiembrie – The Age of Stupid

8 Noiembrie – Thriller in Manila

15 Noiembrie – The Life and Work of Dr. Hunter S. Thompson

22 Noiembrie – In the Shadow of Moon

29 Noiembrie – Beautiful Young Minds

Decembrie 2010

6 Decembrie – Atom – The Clash of the Titans

13 Decembrie – 1983 – The Brink of Apocalypse

20 Decembrie – The English Surgeon

Hai la mere, hai la mici..hai la “Ziua Recoltei”!

Posted on Updated on

In acest weekend multa zarva, mult fum de mici si  multa lume in parcarea de langa Palatul Copiilor. Aici din data de 1 oct si pana in data de 10 oct se desfasoara “Ziua Recoltei”. Scopul acestui targ este de a incuraja mici producatori sa isi vanda singuri marfa fara intermediari iar avantajul cumparatorului  este ca poate cumpara la un pret mai mic decat in alte piete.

Poti gasi aici atat legume si fructe cat si miere, porturi taranesti,ceramica, flori, vin si must. Cu locurile de parcare a fost mai greu, deoarece fiind weekend si pentru ca starea vremii a permis, foarte multa lume a luat cu asalt targul, iar dupa ce plasele au fost umplute de cumparaturi, fiacare s-a oprit sa savureze un mic si sa bea un pahar cu bere.

Nu uitati ca va puteti face cumparaturile de toamna pana in data de 10 octombrie la “Ziua Recoltei”. Spor la zarzavaturi!